Ce priorități și-a asumat Relu Fenechiu la conducerea Transporturilor

Ce priorități și-a asumat Relu Fenechiu la conducerea Transporturilor
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 06/05/2019, 17:39

Atragerea de fonduri europene, eliminarea pierderilor și privatizarea companiilor de stat doar după ce acestea devin atractive pentru investitori sunt câteva dintre prioritățile pe care și le-a asumat ministrul Relu Fenechiu pentru mandatul de la Transporturi.

„Am două priorități. Este vorba despre atragerea fondurilor europene într-un procent cât mai apropiat de sută la sută dacă se poate și pentru aceasta am discutat cu cei care gestionează această chestiune în minister și am căutat împreună soluțiile pentru a grăbi atragerea fondurilor europene. A doua prioritate este eliminarea pierderilor din companii. Avem mult prea multe companii în acest minister care produc pierderi, avem mult prea multe regii, instituții care ar putea avea profit mult mai mare în condițiile în care nu s-ar mai fura, în condițiile în care managementul ar fi performant”, a declarat ministrul Transporturilor într-un interviu acordat Agerpres.

Fenechiu a precizat că, în urma unor analize, a decis să reducă numărul de posturi cu 10%, circa 50 de persoane urmând să părăsească ministerul, însă, în ceea ce privește numărul de angajați din companiile de stat, nu s-a luat încă o decizie, existând și varianta suplimentării grilei de salarizare.

„La unele companii ar putea chiar să crească – de exemplu, la fonduri europene și la control cred că vom suplimenta numărul de posturi. Eu îmi doresc ca și TAROM să fie dezvoltată, nu restructurată, să fie o companie care să câștige piețe, care să crească numărul de aparate de zbor și atunci acolo se poate lucra altfel. Va trebui ca acești oameni să lucreze mai mult, ba chiar să mai angajăm oameni”, a explicat ministrul Transporturilor.

Fără privatizarea CFR Marfă

Fenechiu susține că va propune menținerea transportatorului feroviar CFR Marfă, aflat pe lista societăților pe care guvernul s-a angajat să le privatizeze prin acordul de finanțare cu Fondul Monetar Internațional (FMI), în portofoliul ministerului pe care îl conduce, cel puțin până când compania devine mai atractivă pentru investitori.

„Intenția mea este să privatizăm societățile doar atunci când aceste devin interesante pentru piață. A privatiza o societate atunci când ea este în faliment sau înregistrează pierderi foarte mari este o greșeală, o abordare nerecomandată de niciun manual de management și atunci aștept să văd o decizie finală din partea CSAT cu privire la privatizarea CFR Marfă. Propunerea mea este ca această societate să nu fie privatizată decât într-un procent de maximum 20%. Până atunci, doresc să numim un management performant, un management privat la această companie, să o aducem să joace corect, cinstit și în termenii concurențiali”, a declarat Fenechiu.

În opinia sa, România ar trebui să preia modelul altor state din Europa unde companiile aeriene sunt private, însă companiile ferate de transport sunt controlate de stat.

„Eu nu obișnuiesc să inventez roata, ci să cercetez ce au făcut alte țări din jurul nostru, care au făcut performanță în acest domenii. Vreau să vă spun că aproape toate companiile aeriene din Europa sunt private și aproape toate țările europene importante au companii de transport feroviar de marfă de stat, așa încât, dacă va veni FMI și va spune că nu e corect să rămână de stat CFR Marfă, eu voi merge până acolo încât o să îi întreb pe fiecare din ce țară sunt și îi voi trimite să vadă cum este la ei în țară”, a precizat ministrul Transporturilor

În ceea ce privește CFR Călători, Fenechiu este de părere că statul ar trebui să încerce să privatizeze compania, care nu are cum să devină profitabilă în absența unor investiții majore.

„CFR Călători trebuie să fie privatizată, nu va putea fi o companie performantă până nu va veni un operator puternic care să aducă material rulant performant, mic consumator de combustibil care să poată concura real pe piețe”, a declarat ministrul.

Reabilitarea drumurilor naționale s-ar putea face în parteneriat public-privat

Ministrul Transporturilor susține că reabilitarea celor 15.000 de km de drumuri naționale s-ar putea face printr-un parteneriat public-privat, prin care direcțiile regionale să fie dotate cu utilaje performante.

„Putem face acest lucru prin Programul național de reciclare în situația drumurilor naționale, este vorba despre un program, prin care, printr-un Parteneriat Public-Privat cu una din marile companii constructoare de utilaje pentru drumuri, doresc să dotăm cele opt direcții regionale de drumuri și poduri din țară cu câte un tren de reciclare in situ. E vorba de niște utilaje complexe care sparg asfaltul în față și prin adăugare de bitum și sorturi în spate este așternut un nou covor asfaltic”. a explicat Fenechiu.

Un astfel de proiect ar avea un cost estimat de 200.000 de euro pe kilometru, susține ministrul.

„Este posibil ca, până în anul 2020, să avem reabilitate toate drumurile naționale din România la costuri minime. Să nu se sperie constructorii români, pentru că bitumul și materialele necesare ar trebuit achiziționate de la aceste companii românești”, a mai precizat Relu Fenechiu, în același interviu pentru Agerpres.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Frig și multă ploaie și zăpadă, până la mijlocul lunii decembrie
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...